Politehnica Timișoara va disputa, mâine, primul meci pe teren propriu din noul sezon al Ligii a II-a. Victoria de la Brăila, din runda inaugurală, le dă încredere „Băieților în Ghete”, care sunt deciși să lupte pentru ca gruparea alb-violetă să încheie etapa a 2-a cu punctaj maxim. Cum era și firesc, succesul de la malul Dunării a dus și la o atmosferă pozitivă în vestiar, confirmată de Deian Sorescu și Dănuț Bilia.

Deian Sorescu a fost unul dintre protagoniștii victoriei de la Brăila, el fiind coautor la golul al treilea al alb-violeților, semnat de Taub.Tânărul mijlocaș al Politehnicii speră ca meciul cu FC Argeș să se desfășoare pe o temperatură mai suportabilă și e încrezător că el și colegii săi vor reuși un rezultat bun.

„Este primul meci acasă și am vrea să repetăm rezultatul de la Brăila și să ne trecem în cont victoria. În primul rând, n-aș mai vrea să fie canicula peste care am dat săptămâna trecută. În urma meciului de la Brăila, mai mulți jucători au avut probleme, inclusiv eu. Așteptăm suporterii, să vină și să ne susțină. Atmosfera e foarte bună, domnul Andone știe să ne țină uniți și motivați”, a declarat Sorescu.

Fundașul Dănuț Bilia a vorbit, la rândul său, despre atmosfera pozitivă din vestiar, după ce Politehnica a pășit cu dreptul în noul sezon, prin victoria externă de la Brăila.

„Întâlnim o echipă bună pentru nivelul de Liga a II-a, care a promovat fără să cunoască gustul înfrângerii. Va fi un meci dificil, pe care trebuie să-l câștigăm. E voie bună în vestiar, ca după orice victorie. Ne-am bucura să fie o atmosferă cât mai frumoasă, poate va veni și o galerie a celor de la FC Argeș. Așa e frumos fotbalul”,spune Bilia.

Dănuț Bilia, unul dintre cei mai experimentați jucători din lotul alb-violeților, consideră că mișcările de trupe din această vară au schimbat în bine fața echipei.

„S-au schimbat multe lucruri față de sezonul trecut și pot să spun că s-au schimbat în bine. Cred că și adversarii ne privesc altfel în acest sezon. Eu spun că suntem mai puternici decât în sezonul trecut”, a mai spus fundașul aflat la al treilea sezon în tricoul Politehnicii.

Partida cu FC Argeș va avea loc pe „Știința”, deși la un moment dat se vorbea despre posibilitatea revenirii pe „Dan Păltinișanu” încă din startul campionatului. Dănuț Bilia și-a exprimat ferm opțiunea pentru locul de desfășurare a meciurilor de pe teren propriu: „Pe «Știința», clar! Nu se compară cu nimic. Aici e casa noastră, aici ne simțim cel mai bine!”.

Partida Politehnica Timișoara – FC Argeș va avea loc mâine, de la ora 16:00, pe arena „Știința”, și va fi televizată de Digi Sport. Meciul va fi arbitrat la centru de Viorel Flueran(Craiova), ajutat la cele două tușe de Marian Truță (Babeni, VL) și Alexandru Mihăilă(Râmnicu Vâlcea). Rezervă de arbitru a fost desemnat Dorin Petru Voina (Reșița), iar obervatorii delegați la această întâlnire sunt Cornel Corocan (Reșița) și Traian Marcu(Sibiu).