Răzvan Ghinescu, unul dintre „veteranii” derby-urilor dintre Politehnica și Ripensia

Două dintre proiectele fotbalistice pe care Timișoara le propunea în vara anului 2012, după dispariția vechii Poli, se vor afla față în față sâmbătă, în cadrul etapei a 18-a din Liga a II-a! De la ora 11:00, pe arena din Ciarda Roșie, nou-promovata Ripensia va primi replica Politehnicii, într-un derbi al orașului care se reia după trei sezoane de pauză. Singura ediție în care cele două timișorene au fost rivale în campionat a fost 2014/2015, în Liga a IV-a, atunci când alb-violeții au izbutit promovarea, având drept principală adversară chiar formația roș-galbenă.

De la pornirea celor două proiecte, Ripensia și Politehnica s-au întâlnit de patru ori în cadru oficial. De trei ori au avut câștig de cauză alb-violeții, în vreme ce roș-galbenii au câștigat ultima întâlnire și singura disputată pe arena din Ciarda Roșie. De altfel, e interesant de precizat că aceste patru întâlniri s-au desfășurat pe patru arene diferite din Timișoara, iar terenul propriu actual al Politehnicii, „Știința”, a găzduit doar un amical, în vara lui 2012, pe vremea când ambele grupări erau proaspăt formate. În cele ce urmează, vom recapitula duelurile dintre cele două actuale divizionare secunde din Timișoara disputate în ultimii cinci ani!

Victorie alb-violetă la penaltiuri

Bucurie alb-violetă pe gazonul stadionului „Electrica”, după victoria la penalty-uri reușită de Politehnica în fața Ripensiei

Prima întâlnire oficială dintre cele două echipe s-a desfășurat la 4 iunie 2014, pe arena „Electrica”, acolo unde Ripensia și-a desfășurat jocurile de pe teren propriu în primii ani ai existenței moderne. Partida a contat pentru turul 2 al fazei județene din Cupa României și a fost urmărită de peste 2.000 de spectatori. Așa cum era de așteptat, a rezultat un duel echilibrat, deși Ripensia se afla în Campionatul Județean, iar Politehnica se lupta pentru supremație în eșalonul al patrulea. A fost 0-0 după timpul regulamentar și tot 0-0 după cele două reprize de prelungiri, departajarea făcându-se la penaltiuri. „Loteria” a fost adjudecată cu 3-2 de alb-violeți, care au punctat prin Tiberiu Popoviciu, Dorin Codrea și Alin Ionaș, în vreme ce pentru „Ripi” au transformat Ința și actualul căpitan al echipei, Adrian Popa.

Ripensia (manager Radu Suciu): Rădulescu – Petrișor, Solomon, Uzun (cpt.), Cărpinișan – Păscăleanu, Mureșan – A. Popa, Briciu, C. Radu – Anagor. Au mai intrat Ungur, Ința, Ciobai, Bagiu
Politehnica (antrenor Paul Codrea): Burtic – Birău, Gălan, Obrejan, Taub – Ghinescu, Rebenciuc, Popoviciu (cpt.), Vucea – Tulcan, Iorgovan. Au mai intrat Ionaș, Ilie, Făgețan, D. Codrea

De remarcat că în ambele tabere se regăsesc și în loturile actuale supraviețuitori ai primei întâlniri, din urmă cu aproape trei ani și jumătate! La Ripensia îi mai regăsim pe portarul Iulius Rădulescu și căpitanul Adrian Popa, în vreme ce la alb-violeți mai evoluează Carol Taub și Răzvan Ghinescu. De asemenea, pe banca Ripensiei se afla tot Radu Suciu, cel ce a preluat banca echipei și în acest sezon, după plecarea lui Remus Steop.

Politehnica, victorioasă în inferioritate numerică

Pe un stadion „CFR” rămas gol ca urmare a deciziei Comisiei de Disciplină a FRF, alb-violeții i-au învins pe roș-galbeni la primul duel de campionat

În campionat, cele două echipe s-au duelat pentru prima oară la 16 august 2014, în etapa a 2-a a Ligii a IV-a, pe stadionul „CFR” rămas cu porțile închise. Politehnica avea terenul propriu suspendat pentru două etape, după incidentele produse la finalul jocului din turul 2 al Cupei României cu Mama Mia Becicherecu Mic.

Politehnica a deschis scorul în minutul 21, prin Ionuț Vucea, însă oaspeții au egalat după 17 minute, prin Remus Barburescu. Alb-violeții au evoluat în inferioritate numerică din minutul 69, atunci când Vucea a fost trimis la cabine pentru proteste. Chiar și în aceste condiții, finalul a fost dominat de elevii lui Paul Codrea, care au marcat golul victoriei în minutul 88, prin Cristian Gălan.

Politehnica (antrenor Paul Codrea): Burtic – Feraru, Gălan, Gavriluță, Taub – Ghinescu, Naidin, Rebenciuc, Ilie – Vucea, Iorgovan. Au mai intrat Ionaș, Popoviciu, Obrejan, Codrea
Ripensia (manager Radu Suciu): Rădulescu – Petrișor, Solomon, Uzun, Cărpinișan – Ciobai, Păscăleanu, Briciu, Barburescu – Mediop, Ungur. Au mai intrat A. Popa și Radu

Fiesta violetă pe „Marele Oval”

Carol Taub, unul dintre actualii poliști care a trăit bucuria memorabilului Ripensia – Politehnica 2-6, de pe stadionul „Dan Păltinișanu”

Unul dintre meciurile de referință pentru fanii alb-violeți din ultimii cinci ani e, fără doar și poate, cel cu Ripensia, disputat la 7 martie 2015, pe stadionul „Dan Păltinișanu”. Roș-galbenii au găzduit întâlnirea, iar în tribune au luat loc aproximativ 6.000 de spectatori, în marea majoritate susținători ai Politehnicii. În plus, Peluza Sud a fost din nou animată, după mai bine de trei ani, circa 2.000 de ultrași alb-violeți revenind în spațiul în care, în vremurile bune, desfășurau coregrafii unice în România.

Atmosfera electrizantă din tribune i-a împins de la spate pe alb-violeți, care au obținut o victorie mai clară decât își putea imagina și cel mai înfocat susținător al lor: 6-2. Gălan (15), Drăghici (32, 73), Naidin (85), Vucea (88) și Tulcan (90+1) au înscris pentru Politehnica, în vreme ce Ripensia a punctat prin Ungureanu (83) și Briciu (89).

Victoria la scor de tenis a Politehnicii i-a netezit drumul spre barajul de promovare în Liga a III-a și, în plus, a reprezentat finalul primului mandat pe banca tehnică a lui Radu Suciu. Al doilea a fost început în urmă cu patru etape, după despărțirea de Remus Steop.

Ripensia (manager Radu Suciu): Carlaonț – Luca, Ciobai, Solomon, C. Toma – Francescu, Păscăleanu – Mediop, Briciu, A. Popa – Rațiu. Au mai intrat Nohai, Zaluschi, Ungureanu și Barburescu
Politehnica (antrenor Sorin Brîndescu): Burtic – Contescu, Gălan, Gavriluță, Taub – Rebenciuc, Naidin, Stancu, Ghinescu – Vucea, Drăghici. Au mai intrat Feraru, Filimon, Tulcan, Budur

Revanșa roș-galbenilor, în Cupa României

Ripensia a obiținut singura victorie oficială în fața Politehnicii în singurul meci direct disputat în Ciarda Roșie

În singurul meci oficial disputat între cele două echipe pe fostul stadion „Tehnomet” din Ciarda Roșie, Ripensia a avut câștig de cauză. Se întâmpla la 27 mai 2015, în semifinalele fazei județene din Cupa României, când roș-galbenii s-au impus cu 2-1.

Politehnica a deschis scorul în minutul 58, prin căpitanul Leonard Naidin, însă gazdele au întors rezultatul în decurs de șase minute, prin reușitele lui Mediop (64) și Briciu (70). Pe o arenă umplută peste capacitate (aproximativ 1.000 de spectatori) s-au înfruntat echipele:

Ripensia (antrenor Cosmin Stan): Rădulescu – Popa, Francescu, Nohai, C. Toma – Păscăleanu, Zaluschi – Luca, Briciu, Ungureanu – Mediop. Au mai intrat Ciobai, Bobină, Rațiu, Firuț
Politehnica (antrenor Sorin Brîndescu): Burtic – Contescu, Gavriluță, Rebenciuc, Taub – Naidin, Filimon – Vucea, Stancu, Ghinescu – Drăghici. Au mai intrat Budur, Ilie și Rus

***

Cu Iosif Rotariu în teren, Politehnica a cedat în amicalul cu Ripensia

Așa cum am menționat mai sus, Politehnica și Ripensia s-au întâlnit și într-un meci amical, organizat chiar la începuturile celor două proiecte fotbalistice. S-a întâmplat la 28 august 2012, pe arena „Știința”, iar roș-galbenii s-au impus cu 4-1. „Studenții” au deschis scorul în minutul 18, prin golgeterul acelei perioade, Adrian Marchiș, însă „Ripi” a replicat prin reușitele lui A. Popa (44-penalti), Nichitean (52) și Boghian (70, 73).

Pentru conformitate, iată echipele ce s-au înfruntat în urmă cu mai bine de cinci ani:

Politehnica (antrenor Antonio Foale): Șerban – Maranescu, Obrejan, A. Radu, Lazăr – Radovancovici, Bota, Marchiș – Rotariu, Băcilă, Nicolaie. Au mai intrat Muntean – Szabo, Lațchici, Otiman
Ripensia (manager Radu Suciu): Iacob – Hoța, Rumega, Mureșan, Petrișor – Năvală, Popa, Costândana, Nicolin – Nichitean, Boghian. Au mai intrat Mercescu – Mogoș, Gaitin, Indrici, Melcioiu, Radu, Mesterca, Costea, Bungău, Rudăreanu, Mihai

***

Partida Ripensia Timișoara – Politehnica Timișoara, din cadrul etapei a 18-a a Ligii a II-a, va avea loc sâmbătă, de la ora 11:00, pe arena din Ciarda Roșie.