Duelul timișorean din Cupa României, dintre Politehnica și ACS Poli, a fost mutat la o oră mai accesibilă publicului. Partida va avea loc tot miercuri, 25 octombrie, însă de la 18:00, pe stadionul „Dan Păltinișanu”.

Mutarea partidei s-a făcut la insistențele clubului organizator, divizionara secundă Politehnica Timișoara. Alb-violeții au făcut o adresă la FRF pentru programarea jocului la o oră mai târzie, o cerere acceptată de forul de la București. De altfel, pe portalul oficial al competițiilor aflate sub egida FRF, frfotbal.ro, programul Cupei României apare după noul program. Astfel, la ora 16:00 se va desfășura meciul stabilit inițial pentru ora 18:00, cel dintre Concordia Chiajna și Astra Giurgiu, iar partida dintre timișorenele Politehnica și ACS Poli figurează la ora 18:00.

Partida dintre cele două grupări alb-violete din oraș va fi programat în nocturnă, pe stadionul „Dan Păltinișanu”, și consemnează prima întâlnire dintre două formații timișorene în fazele superioare ale Cupei României după 11 ani.

Iată programul complet al 16-imilor Cupei României:

Marți, 24 octombrie
16:00 FC Argeș Pitești – Politehnica Iași
18:00 Petrolul Ploiești – CS Mioveni
19:00 Universitatea Cluj – Știința Miroslava
20:30 Sepsi Sfântu Gheorghe – CS Universitatea Craiova

Miercuri, 25 octombrie
14:00 Hermannstadt – FC Voluntari
14:30 Academica Clinceni – Chindia Târgoviște; CS Afumați – UTA; Unirea Slobozia – ASA Târgu Mureș, Metaloglobus București – Gaz Metan Mediaș, Dacia Unirea Brăila – Juventus București, CSM Reșița – Viitorul Constanța
16:00 Concordia Chiajna – Astra Giurgiu
18:00 Politehnica Timișoara – ACS Poli Timișoara
20:30 Sănătatea Cluj – FCSB

Joi, 26 octombrie
18:00 FC Botoșani – CFR Cluj
21:00 Aerostar Bacău – Dinamo București