Politehnica Timișoara a încheiat stagiul centralizat de pregătire printr-o nouă victorie în fața unei reprezentante a eșalonului terț. Pe terenul din satul Covaci, alb-violeții au dispus astăzi cu 3-0 de CNS Cetate Deva, formație ce s-a aflat la primul meci de verificare din această pauză de iarnă.

Pe un teren moale, îmbibat cu apă după ploile căzute în ultimele două zile, alb-violeții au controlat ostilitățile în fața unei formații aflate într-un alt moment al pregătirii fizice. Scorul a fost deschis în minutul 5, atunci când Giuricici a centrat de pe dreapta, portarul Apostol a scăpat balonul în față, iar Plămadă, pe fază, l-a împuns în plasă. Au urmat momente bune de joc ale alb-violeților, care s-ar fi putut desprinde în prima jumătate de oră. Vasile Nicolae a încercat poarta în minutul 15, cu un șut de la 22 de metri, însă mingea a trecut la câțiva centimetri peste transversală. Apoi, în minutul 20, portarul Apostol s-a revanșat pentru greșeala de la gol prin două intervenții salutare, mai întâi la reluarea lui Plămadă, din interiorul careului, și apoi la șutul lui Ignea, de la 20 de metri, salvat de la vinclu.

Timișorenii au încheiat prima repriză în inferioritate numerică, Motreanu fiind eliminat în minutul 33, pentru un fault în poziție de ultim apărător asupra vârfului devean Romică David. Chiar dacă ar fi putut opta pentru introducerea unui alt jucător în locul lui Motreanu, antrenorul Bogdan Andone nu l-a introdus pe Bilia decât până la pauză. La un minut după eliminare, devenii au avut singura ocazie notabilă a meciului, dintr-o centrare de pe partea dreaptă a lui Kelemen, mingea căzând pe transversala porții lui Dur-Bozoancă.

În partea secundă, alb-violeții s-au distanțat pe tabelă, însă repriza a început cu o șansă a oaspeților, prin Romică David, care a tras moale, de la 20 de metri, direct în brațele lui Dascălu. 2-0 s-a făcut în minutul 57, atunci când Sorescu a centrat de pe dreapta, iar Alin Ignea a marcat cu capul. Rezultatul final a fost stabilit în minutul 70, atunci când Lusamba a marcat cu un șut de la marginea careului, cu largul concurs al portarului Huzum.

Politehnica Timișoara (antrenor Bogdan Andone): Dur-Bozoancă – Motreanu, Scutaru, Mera, Ghinescu – Ignea, Coadă, Poparadu – Giuricici, Plămadă, V. Nicolae. Au mai intrat Dascălu, Borbei – Bilia, Krausz, Taub, Lazea, Lusamba, Predescu, Sorescu, Gașpar, D. Radu și M. Jorza
CNS Cetate Deva (antrenor Sorin Cornea): Apostol – Kelemen, Șoit, Tătaru, Doboș – M. Boldea, Moț, Lupu, Voineag – R. Cristian, R. David. Au mai intrat Huzum – Țerna, Bărculeț, M. Olariu, Fl. Olariu, Tornai, Cârlejan.

Testul cu Cetate Deva a încheiat și perioada de cantonament pentru Politehnica, jucătorii primind liber în următoarele două zile. Următorul meci amical pentru alb-violeți e cel din 17 februarie, atunci când pe „Știința” va sosi Universitatea Cluj, pentru un meci-eveniment înaintea reluării campionatului.